Autoritatea spaniola de reglementare cere eliminarea restrictiilor “nejustificate” asupra economiei de partajare, gen Uber

uberUber, Airbnb si BlaBlaCar ar putea marca o victorie importanta, in contextul in care autoritatea de reglementare spaniola este gata sa recomande ridicarea tuturor “barierele nejustificate” care limiteaza economia de partajare in tara, statul membru al UE cel mai restrictiv pentru acest nou model de afaceri.

Instante si autoritati locale si regionale din Spania au limitat in mod semnificativ raspandirea acestor nou-veniti, care reprezinta economia asa-numita de partajare.

Uber a fost lovita de o interdictie la nivel national, numeroase orase au impus reglementari dure asupra Airbnb si BlaBlaCar. Dar autoritatea de reglementare spaniola va publica un raport in care recomanda autoritatilor spaniole sa-si schimbe cu totul abordarea.

Autoritatea Nationala pentru Piete si Concurenta (CNMC) din Madrid pregateste publicarea unui raport revolutionar, solicitand eliminarea barierelor nejustificate impotriva serviciilor, cum ar fi Uber si Airbnb.

CNMC a recomandat aplicarea principiului reglementarii economice eficiente si “este posibil ca raspunsul eficient sa fie chiar absenta reglementarii, in cazurile in care nu exista nici un esec al pietei”. Mai mult decat atat, institutia a sustinut ca, in caz de incertitudine, autoritatile ar trebui sa faciliteze inovarea.

Recomandarile au venit in contextul eforturilor Comisiei Europene de a veni cu o abordare europeana a economiei de partajare. Avand in vedere faptul ca acesta este primul raport major asupra economiei de partajare elaborat de catre o autoritate de reglementare nationala, reprezentantii CNMC se asteapta la un impact semnificativ in privinta eforturilor de reglementare, in curs de desfasurare in alte parti ale lumii.

01.04.2016